Creatorii de modă Karl Lagerfeld și Emanuel Ungaro, cineaștii Agnès Varda și Franco Zeffirelli, actorii Rutger Hauer, Peter Fonda, Bibi Andersson, Marie Laforêt și Anna Karina, arhitectul I.M. Pei, scriitoarea Toni Morrison, compozitorul André Previn, solista Marie Fredriksson și bateristul Ginger Baker se numără între personalitățile internaționale care au decedat în 2019.
Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, a murit pe 9 decembrie, la vârsta de 61 de ani, după o boală îndelungată, informează marți publicația britanică Mirror.